cocculine

Turiştii merg la Băile Felix

stire3_tcPe lângă turiştii care au rămas fideli staţiunii indiferent de condiţiile oferite, noile servicii, dotări şi facilităţi au început să atragă o altă categorie de turişti: cei care au în jur de 40 de ani, venituri medii şi mari şi sunt preocupaţi de starea de sănătate, în sensul prevenirii afecţiunilor.

“Un cuplu care a ales să-şi petreacă o săptămână în luna august la Felix, plăteste la hotel de 3 stele de la 2.000 lei pentru cazare, două mese pe zi şi 15 proceduri balneo de întreţinere. Dacă au şi un copil până în 12 ani, acesta are cazarea gratuită. Odată ce se trece în sezon intermediar, perioada 1 septembrie – 15 octombrie 2009, tarifele vor scădea cu 8 – 10 la sută”,  spune Marius Meruta, coordonator PR al unei agenţii de turism.

Băile Felix au „marea” lor,  ştrandurile Apollo şi Felix fiind modernizate şi transformate în zone de distracţii care includ şi „bazinul cu valuri”. Ştrandul Felix, aflat chiar în centrul staţiunii, şi-a deschis porţile în această vară după investiţii de peste 5 milioane de euro. Zilnic, peste 3.500 de turişti pot beneficia de acest ştrand, în timp ce ştrandul Apollo este frecventat zi de zi de 700 de turişti.

Staţiunea Băile Felix este o destinaţie perfectă pentru orice anotimp. Iarna, se pot face băi în piscinele exterioare ale ştrandului Apollo, pline cu apă termală. Avantajul unei staţiuni balneo rămân centrele de sănătate şi welness, deschise turiştilor în permanenţă. Iar condiţiile oferite de hoteluri şi bazele de tratament din Băile Felix vor fi pe placul şi celor mai pretenţioşi.
pag1

malta