JAT Airways, fără zboruri
Compania aeriană sârbă de întreţinere JAT Tehnika are de încasat de la JAT Airways suma de un milion de euro. Cele două societăţi făceau parte din aceeaşi companie, fiind însă guvernul sârb le-a separat sperând că le va vinde. Acest lucru nu s-a întâmplat, prin urmare compania JAT Airways este în continuare în proprietatea statului sârb. Compania a fost fondată în 17 iunie 1927.
Industria transporturilor aeriene continuă să fie puternic afectată de criza economică, iar în sezonul de iarnă se întrevăd şi alte victime. Acum, mai mult ca oricând este foarte important să ne menţinem performanţele financiare şi să oferim servicii de încredere. Compania Wizz Air va oferi în continuare alternative pasagerilor liniilor aeriene aflate în dificultate.
Vicepreşedintele Wizz Air, John Stephenson
Compania ungară Wizz Air a anunţat alternative de rerutare a pasagerilor afectaţi de întreruperea operaţiunilor transportatorului sârb JAT Airways, de pe aeroportul din Belgrad. Astfel, pasagerii JAT pot folosi cursele Wizz Air din Budapesta sau din Timişoara.
Wizz Air oferă un tarif special de 40 de euro, cu toate taxele incluse, pasagerilor care deţin bilete de călătorie JAT, valabile în perioada 1 octombrie 2009 - 27 martie 2010. Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile, iar rezervĂrile vor trebui făcute între 1 - 8 octombrie.
La check-in, pasagerii sunt rugaţi să prezinte atât biletul JAT cât şi itinerariul Wizz Air. Taxele adiţionale sunt aplicabile pentru serviciile opţionale precum bagajele de cală, exces de bagaje, prioritate la îmbarcare etc.
În ultimele 12 luni, operatorul low-cost Wizz Air a transportat peste 7 milioane de pasageri. Compania are în prezent 26 de aeronave Airbus A320, ce operează de la 11 baze din Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Ucraina şi Cehia. Recent, Wizz Air a anunţat deschiderea celei de-a 12-a baze, în iulie 2010, în Wroclaw (Polonia).

