La pas prin Paris (II)
Scris de Silvia Mirea Duminică, 15 Noiembrie 2009 16:16
Suveniruri... franţuzeşti şi nu preaAm trecut în aproape fiecare zi pe străzi destinate turiştilor, cu zeci de buticuri cu suveniruri. Câte în lună şi în stele, dar mai nimic franţuzesc! Tricouri pe care scria "I love Paris" (nici măcar "Je t'aime Paris"), căni, cărţi de joc, evantaie, brelocuri, magneţi pentru frigider, batice, genţi, şorţuri de bucătărie şi body-uri pentru bebeluşi... toate cu imagini din Paris şi toate făcute... în China! Parfumeriile sunt pline de toate parfumurile posibile, dar parcă nu te mai atrag... Chanel nr. 5 e prea dulce, iar Anais, Anais prea intens... şi se găsesc şi la Unirea! În ceea ce priveşte shopping-ul, m-am distrat teribil când pe Champs Elysées, pe celebrul bulevard, în faţa unui magazin de mare firmă, pe o pătură întinsă direct pe trotuar doi indieni (chiar din India) vindeau copiile unor genţi de fiţe! Şi nimeni nu părea să se simtă deranjat de acest aspect! Iar chelnerii cafenelelor de pe acelaşi celebru bulevard te îndemnau, cu un frumos accent franţuzesc, să pofteşti la mesele lor, deloc pline!
La Tour Eiffel
A doua zi dimineaţa am pornit spre Tour Eiffel, cu metroul, uşor dezamăgiţi de vreme... era nor, parcă stătea să plouă... cum să pozezi Parisul de sus pe o vreme ca asta! Am ajuns la staţia Ecole Militaire, am traversat parcul Champs de Mars având tot timpul turnul în faţă. Impresionant? Nu prea! Nu e chiar atât de înalt! Şi cam ruginit pe ici pe colo... Dar vopsesc tot timpul la el! Am decis să urcăm cele câteva sute de trepte până la nivelurile unu şi doi. Şi bine am făcut, pe scări şi la ambele niveluri se află o mulţime de panouri informative, montate cu ocazia împlinirii în 2009 a 120 de ani de existenţă a turnului. Da, e adevărat că faţă de alte construcţii din lume turnul lui Eiffel a rămas cam mititel, dar ce muncă titanică pentru a-l ridica în doar doi ani, continuată şi astăzi de cei care întreţin acest monument simbol al Franţei. Panorama Parisului a fost uşor înceţoşată, dar ne-am putut face planul mai uşor pentru următoarele obiective de văzut.
Apoi am urcat pe trepte spre Piaţa Trocadero, de unde se pot face fotografii frumoase cu Turnul Eiffel şi panorama Parisului în spate şi unde se vând iarăşi mii de suveniruri, dintre care cele mai absurde mi s-au părut perechile de cercei cu formă de turn şi care îşi schimbă culoarea, iar diverşi artişti vin să îşi arate talentele, mai ales cele la cântat şi dansat.
Pe Champs Elysées
Arcul de Triumf este la o aruncătură de băţ, adică de bulevard, de Turnul Eiffel, şi se ridică graţios şi maiestuos în centrul unei pieţe largi. Istoria acestui monument este impresionantă, arhitectura lui asemenea! Apoi am ales, total aleator (sic!), să coborâm pe unul dintre cele 12 bulevarde ce pornesc de aici, am pornit aşadar pe Champs Elysées, către Piaţa Concorde, cu obeliscul egiptean adus de Napoleon în centru. O altă piaţă faimoasă, din care se deschide o monumentală poartă spre Grădinile Tuileries, cu foarte multe ronduri acoperite de nisip (n-am înţeles de ce?!), cu toate coroanele copacilor tăiate în formă de cub. Intrarea în Louvre, cu cele trei piramide de sticlă şi turişti admirând zidurile vechiului castel, pe treptele căruia, la un moment dat s-au luptat muschetarii regelui şi ai lui Dumas! Tocmai se inaugura expoziţia intitulată "Tiţian, Tintoreto, Veronese... Rivalităţi la Veneţia", care urmează să fie deschisă până pe 4 ianuarie 2010.
Louvre
Intrarea în Louvre a costat 9 euro de persoană, incluzând şi dreptul de a filma, fotografia sau... desena orice exponat din sălile deschise în această perioadă publicului plus un pliant-hartă care oferă informaţii utile. E nevoie de foarte multă răbdare şi rezistenţă pentru a vedea cât mai mult într-o zi. Am ales să văd vedetele incontestabile ale muzeului, pe care oricum e greu să le ratezi pentru că şuvoiul de turişti te duce pe sus aproape spre sălile în care tronează, înconjurate de alte opere cel puţin la fel de valoroase, dar mult mai puţin promovate, cele două staruri: Venus din Milo şi Gioconda lui Leonardo da Vinci. Le-am văzut: două doamne care privesc şi zâmbesc ironic peste secole şi peste cei care le dau atâta atenţie. Am fost impresionată însă de arhitectura palatului, de decoraţiunile extraordinare din anumite săli, de sculpturile sclavilor lui Michelangelo şi de cei doi daci care încadrează intrarea în sala sculpturilor greceşti şi romane. Se numesc "barbari captivi" şi explică pe plăcuţele informative că sunt portretele a doi daci luaţi prizonieri şi duşi la Roma acum aproape 2000 de ani.
Salutări lui La Fontaine
În a treia zi am ales să privim Parisul de pe dealul Montmartre. Dar mai înainte aveam o datorie faţă de un prieten, mare iubitor de fabule. Aşa că la prima oră am pornit spre Cimitirul Père Lachaise (aflat la circa 10 minute distanţă de hotelul nostru), loc de odihnă pentru foarte multe suflete, printre care şi domnii Molière şi La Fontaine. Aşa că am mers în acest uriaş spaţiu destinat memoriei celor plecaţi în alte sfere pentru a-i transmite lui La Fontaine că fabula cu furnica muncitoare din zori şi până în noapte nu mai e valabilă şi că doar greierilor le merge bine astăzi. Ceea ce am şi făcut, înregistrând pe camera video momentul discursiv către domnul La Fontaine, martor fiindu-ne chiar prea cinstitul Molière, vecin în Père Lachaise cu amicul, deja, fabulist. După ce am încheiat această datorie de onoare, am pornit spre locul unde mulţi artişti contemporani ţin să se producă: Montmartre.
Apusul soarelui, la Paris
Am mers cu metroul până în staţia Pigale şi am pornit la deal, pe străduţe înguste, cochete, cu piaţete în care cântă flaşnete sau formaţii de jazz, ori în care pictorii de azi, la fel ca şi cei de acum câteva secole, pictează şi îşi oferă operele celor care trec. În vârful dealului se află basilica Sacré-Coeur, construită în onoarea soldaţilor francezi morţi în războiul franco-prusac din secolul al XIX-lea. Aici este unul din punctele în care francezii, dar mai ales turiştii, se adună pentru a privi apusul soarelui peste Paris, iar pe scările din faţa bisericii se desfăşoară un spectacol perpetuu. Artişti din toată lumea vin aici să îşi arate măiestria, toată lumea cântă, dansează, jonglează, pictează sau face fotografii. Un spectacol cu adevărat vivant, mai ales că, în sfârşit de când am sosit în Paris, se vede albastrul cerului. Intrăm în biserică şi pentru prima dată nu avem voie să fotografiem, să filmăm sau să vorbim tare. Ţinuta trebuie să fie sobră, iar bărbaţii sunt obligaţi să îşi descopere capul. E slujbă. Se aude o orgă divină, completată de corul măicuţelor îmbrăcate în alb şi de glasul preotului ce se roagă. Lumina ce intră prin vitralii, tot ceremonialul ce se desfăşoară în faţa noastră este atât de impresionant încât ne aşezăm pe bănci şi rămânem nemişcaţi, aproape fără să răsuflăm, până la sfârşitul slujbei. Şi încă o vreme după aceea...
Experimentând viteza TGV-ului
A patra zi am dedicat-o TGV-ului, trenului de mare viteză al Franţei, cu care am călătorit timp de trei ore până în portul La Rochelle, 479 km dus şi tot atâţia la întors, pentru a vedea Oceanul Atlantic. Şi l-am văzut, am prins şi mareea, ori să vezi cum vin valurile spre tine şi nu se mai retrag, cum apa se apropie şi ocupă în trei-patru ore zone foarte întinse e un fenomen spectaculos. Am cules scoici, am stat pe plajă, am vizitat un oraş vechi, cu turnuri de apărare antice şi piaţă de fructe de mare. Ba mai mult am admirat o expoziţie de maşini de epocă, care tocmai se desfăşura în acea zi, iar seara ne-am întors la Paris pentru a ne plimba până după miezul nopţii pe cheiurile Senei, pentru a mânca o clătită pe stradă şi a vedea spectacolul de lumini din Turnul Eiffel de la miezul nopţii.
TGV-ul? Da, merge iute, dar nu chiar aşa de repede cum ne aşteptam noi... iar condiţiile de călătorie sunt normale... La dus am avut parte de nişte vecini de compartiment cam zgomotoşi, iar la întoarcere nişte puştoaice de 6-7 ani (care călătoreau cu o bonă sau ceva similar) au reuşit să înfunde ambele toalete şi să se alerge printre scaune până am obosit noi să le privim. Şi a avut întârziere 10 minute...
Însă am fost foarte mulţumită de metroul lor, foarte multe staţii, de ajutor turistului care vrea să meargă în toate părţile, multe indicatoare şi hărţi utile, iar în orele de vârf trenul vine la două minute... e suficient de curat... şi nu îngrozitor de aglomerat. Deşi la capitolul aspect, arhitectură, mai au de lucrat, noroc cu multitudinea de panouri publicitare, altfel seara ar fi destul de anost.
Poate că nu am văzut atât de multe, nu am fost peste tot, dar am preferat să merg pe stradă, să privesc clădiri obişnuite, să-i văd pe oameni cum intră să îşi cumpere pâinea, cum îşi duc copiii de mână la şcoală, cum cucoane elegante pedalează energic urcând străzi abrupte pe bicicletă sau cum vorbesc între ei la un târg de antichităţi pe bulevardul Voltaire! Şi, recunosc, Parisul acesta mi-a plăcut la nebunie! La fel cum îmi place să mă plimb pe Lipscani, chiar aşa cum arată el, cum îmi place să intru din când în când în Palatul Regal să mai văd o expoziţie de pictură, cum merg la Cărtureşti să răsfoiesc o carte şi să beau un ceai sau cum îmi place să stau într-o zi însorită de toamnă pe o bancă în faţa Ateneului Român.
