Locuri date uitării

Scris de Mira Balan

Histria, prin secole
Histria are ceva misterios şi atrăgător, ca toate acele locuri vechi, pe care atunci când le vizităm ne imaginăm cum se trăia, muncea, iubea pe atunci. Histria este cel mai vechi oraş de pe teritoriul de azi al României şi prima colonie greacă de pe ţărmul de vest al Mării Negre.

Complexul muzeal Histria poate fi vizitat vara zilnic între orele 9:00 – 20:00, iar în timpul iernii între 9:00 – 17:00. Întemeiată pe la mijlocul secolului al VII-lea, de colonişti veniţi din Milet, aşezarea s-a dezvoltat în permanenţă vreme de peste un mileniu. Navigatori şi totodată negustori, grecii s-au aşezat în această zonă pentru a face comerţ cu băştinaşii geto-daci. În schimbul uleiului de măsline, vinului, obiectelor de podoabe primeau de la geto-daci grâne, miere, ceară de albine, peşte sărat. Încă de atunci grecii au pavat străzile cu piatră şi au ridicat instituţii de educaţie fizică şi cultural-artistice. După ce au venit romanii, au început să se ridice temple închinate zeităţilor romane, terme, cartiere ale bogaţilor.

Dar atacurile avaro-slave, ce nu mai conteneau prin secolul al VII-lea, au distrus cetatea şi i-a făcut pe locuitorii ei să o părăsească pentru totdeauna.

A fost odată Capidava
La aproape 20 de kilometri în aval de Cernavoda, Dunărea face o imensă cotitură, după care stă pitit satul Capidava, ce îşi trage numele de la cetatea romană ale cărei ruine sunt încă prezente acolo.

Ce puteţi vedea din vechea cetate? Zidul de incintă, încă impresionant, poarta de sud a cetăţii, străjuita de un turn patrulater şi accesul pe strada principală, vechi fundaţii ale zidurilor de apărare, turnuri, clădirea corpului de gardă - cea mai mare clădire romană târzie păstrată. De asemenea, se mai pot vedea basilica romano-bizantină din colţul de nord al cetăţii (secolul al VI-lea d.Hr.) şi instalaţia portuară a cetăţii, iar în interior mai multe construcţii.

Din 15 iunie până în septembrie, puteşi să fiţi ghidaţi prin interiorul cetăţii de unul dintre profesorii care participă la săpăturile arheologice.

L

ângă Dunăre, se poate campa. Suntem siguri că nu veţi arunca gunoaie în zonă, nu veţi începe să faceţi escaladări sau plimbări pe zidurile cetăţii, fiindcă sunteţi oameni civilizaţi şi înţelegeţi că această cetate a fost construită şi păstrată excelent de oamenii altor secole. Merită să avem şi noi grijă de ea, măcar pentru faptul că ne considerăm mai evoluaţi. Cercetările la această cetate durează de două generaţii, iar în prezent sunt preluate de cea de-a treia generaţie.

Podul Anghel Saligny
Construit în 5 ani, între 1890 – 1895, pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa, podul a fost în vremea respectivă, cu cei 4087,97 metri ai săi, al treilea ca lungime din lume.

Regele Carol I a participat atât la începerea lucrărilor de execuţie, cât şi la festivitatea de inagurare. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi a fost celebrat serviciul religios. Atunci au trecut pentru prima dată peste pod 15 locomotive grele, cu o viteză de 60 km/h, urmat de al doilea tren rezervat oaspeţilor, ce a străbătut podul cu o viteză de 80 km/h. În acest timp, proiectantul podului, inginerul Anghel Saligny, împreună cu şefii echipelor de muncitori care au lucrat la execuţia podului au stat, într-o şalupă pe Dunăre, sub pod.

Nu cred că există turist care să nu admire Podul Anghel Saligny, fie din maşină, fie din tren. Impresionant, elegant, superb conceput şi realizat, o dovadă a seriozităţii şi a profesionismului care au caracterizat cândva societatea românească. Aşa aş descrie realizarea Podului Anghel Saligny, numit anterior Podul regele Carol I.
Podul se află la 30 de metri peste nivelul apelor Dunării, permiţând astfel trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Deschiderea centrală este de 190 de metri, urmată de alte 4 deschideri de 140 de metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 de metri.

Podul Anghel Saligny a fost folosit timp de aproape un secol. Pe lângă faptul că este o superbă realizare arhitecturală şi o dovadă vie a începutului dezvoltării infrastructurii feroviare în ţară, acest pod poate deveni şi un obiectiv turistic, fără ca să-i fie în vreun fel afectată conservarea. Podul se află în patrimoniul SN CFR, care însă nu reuşeşte nici măcar să-l întreţină aşa cum ar trebui să fie un asemenea monument valoros.