Planuri de Paşte 2010
Scris de Silvia Mirea Vineri, 12 Martie 2010 12:58
Petrecerea vacanţei de Paşte într-o staţiune montană rămâne şi în anul acesta o alegere bună, ofertele fiind variate şi multe foarte atractive.
La o pensiune de două margarete aflată la Topliţa, pentru două nopţi cazare în cameră dublă, cu mic dejun, prânz şi masă festivă, se cer 185 de lei de persoană.
Grupurile de turişti de maximum 20 de persoane pot închiria vile sau cabane pentru a petrece în mijlocul naturii, în toate regiunile ţării, cu preţuri de circa 2.200 de lei, pentru 2 nopţi, sau 3.000 de lei, pentru trei nopţi, cu acces la bucătărie pentru pregătirea meselor şi cu grătar în curte.
Foarte multe oferte se găsesc pentru zona Bran-Moieciu, unde există o serie de atracţii turistice pe o rază de 30 de kilometri. Castelul Bran, cetatea Râşnov, pârtia Zănoaga, Mânăstirea Balaban, Peştera Dâmbovicioara sau Peştera Liliecilor din Moieciu sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute destinaţii de vizitat. Ofertele încep de la 70 de lei pentru o cameră dublă pe zi, la 90 de lei camera triplă sau 140 de lei un apartament, pentru familiile cu mai mulţi copii.
În Bucovina, ofertele la pensiune sunt în jur de 1.600 de lei pentru patru zile, pentru întreaga locaţie, sau 45 de lei camera dublă, pentru o persoană.
Paşte în afara graniţelor - destinaţii clasice şi noi atracţii
Praga
O călătorie în capitala Cehiei, timp de cinci zile, poate fi atrăgătoare pentru mulţi.
Prima zi înseamnă turul panoramic al oraşului, cu opriri în piaţa Staromestcke Namesti, la Catedrala Sf Vilnius, care este un simbol al statului ceh, şi traversarea râului Vltava pe Podul Carol. Cazarea se va face la un hotel de patru stele. Seara, se vor organiza seri folclorice şi degustări de preparate tradiţionale şi de soiuri de bere locale. Excursia la Karlovy Vary, celebra staţiune balneoclimaterică, este aleasă pentru ziua a patra. Preţul acestei vacanţe la Praga cu avionul este de 385 de euro locul în cameră dublă, iar pentru copii sub 12 ani este de 265 de euro.
Muntenegru
Budva este capitala turismului din această ţară şi are o bogată tradiţie istorică. Budva este oraşul teatrelor, al festivalurilor, dar şi o localitate plină de verdeaţă. Leandrii, măslinii, smochinii şi palmierii le fac concurenţă brazilor ce acoperă munţii nu foarte îndepărtaţi. Una dintre ofertele de vacanţă în Muntenegru include o călătorie cu autocarul, care se va desfăşura pe o perioadă de o săptămână, la un preţ de 300 de euro şi cu şase nopţi cazare în hoteluri de trei şi patru stele.
Ţara Sfântă - Israel
O excursie de şapte zile în Ţara Sfântă costă circa 800 de euro, cu zbor cu avionul, transport asigurat în diferite zone, ghid vorbitor de limba română, însoţitor de grup, cazare la hoteluri de trei şi patru stele şi mese incluse. Este bine de ştiut că pentru această vacanţă este nevoie de paşaport valabil minimum şase luni de la data excursiei.
În cele şapte zile, turul include vizite în Bethleem, Ierusalim, Ierihon, Marea Moartă, Tiberias, Cana, Nazaret, Capernaum, Tabgha, Haifa şi Tel Aviv.
În noaptea de Paşte se va participa la Sfânta Liturghie de la Biserica Românească din Ierusalim.

