Săptămâna Eco
Startul va fi dat în Sărata Monteoru, în ziua de 26 septembrie. Şi chiar va fi un start, deoarece prima acţiune din acest program se numeşte "Crosul Pensiunilor". Prin acest tip de eveniment, se doreşte promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin mişcare în aer liber, fie prin alergare, fie pornind în drumeţii. A doua zi, în 27 septembrie, veţi putea asista în satul Sapoca, unul dintre marile bazine legumicole ale Buzăului, la Parada Gospodarilor. Anul acesta va fi promovată varza de Buzău, prin prepararea unei uriaşe cantităţi de mâncare de varză călită cu coaste afumate de oaie. Astfel, vă puteţi convinge calităţile culinare ale verzei de Buzău şi de savoarea tuturor legumelor de Măteşti – Sapoca.
Între 29 şi 30 septembrie, la Sărata Monteoru, va avea loc simpozionul "Agroturismul şi Produsele tradiţionale".
Săptămâna ECO buzoiană se va încheia cu un festival de pomină: Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi. Renumiţii cârnaţi vor fi celebraţi, în Berca, la Pensiunea Casa Matei, timp de două zile. Iar dacă nu v-aţi convins de gustul deosebit al acestora, aveţi acum ocazia.