cocculine

Stiri

Taxa de Mamaia

Joi, 30 Aprilie 2009 20:40
EstivaleEstivale
Începând cu luna iunie, turiştii care intră în staţiunea Mamaia vor plăti taxa de barieră în valoare de 3 lei. Abonamentul de 24 de ore va costa 4 lei, iar cel pentru 7 zile - 25 de lei.

Citeşte mai mult: Taxa de Mamaia

 

Prin Paris

Joi, 30 Aprilie 2009 20:26
TopuriTopuri
Turnul Eiffel, celebru în lumea întreagă, ocupă primul loc într-un top al celor mai fotografiate locuri din lume. Pe următoarele trei poziţii se află obiective turistice dintr-un singur oraş: Londra.

Citeşte mai mult: Prin Paris

 

2 ore şi jumătate

Duminică, 05 Aprilie 2009 15:37
TransporturiTransporturi
Atâta se va face cu trenul din Bucureşti până la mare, începând cu luna iunie. În prezent, distanţa este parcursă în şapte ore. Altfel spus, mai repede ajungi la Londra sau Paris, cu avionul, decât să parcurgi cu trenul din Bucureşti cei aproximativ 250 km până pe litoral.

Citeşte mai mult: 2 ore şi jumătate

 

Zboruri din Constanţa

Vineri, 03 Aprilie 2009 20:14
Companii AerieneCompanii Aeriene
Compania low-cost Ryanair intenţionează să lanseze din toamnă a treia rută din Constanţa, spre un oraş din Spania, după cum au anunţat reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral.

Citeşte mai mult: Zboruri din Constanţa

 

Vacanţa de Paşti

Vineri, 03 Aprilie 2009 19:43
EvenimenteEvenimente
Peste 100.000 de turişti români au ales destinaţii din ţară pentru petrecerea mini-vacanţei de Paşti. Agenţiile de turism se întrec în promoţii. O vacanţă în străinătate se poate cumpăra cu 400 de euro.

Citeşte mai mult: Vacanţa de Paşti

 

Imn turistic avem

Vineri, 03 Aprilie 2009 19:29
EvenimenteEvenimente
Ministerul Turismului va lansa pe 1 mai Imnul turistic al României, pentru care a plătit 10.000 de euro.

Citeşte mai mult: Imn turistic avem

 

Pagina 9 din 15

pag1

malta