cocculine

Templul Soarelui din Konark


citeste2tcCel mai bine s-a păstrat clădirea principală, pe al cărei perete se poate observa sculptată în granit verde imaginea carului cu şapte cai a zeului soare Surya din religia hinduistă.

De când a devenit monument UNESCO, complexul de clădiri şi ruine din jurul templului sunt supuse periodic lucrărilor de consolidare şi de restaurare, putând fi vizitate doar o parte dintre clădiri. O serie de sculpturi provenite din templu se află la Muzeul Templului Soarelui din Konark.


Legenda meşterului Manole în variantă indiană

Legendele multor popoare amintesc faptul că nici o construcţie monumentală nu poate fi desăvârşită fără sacrificiu. Astfel, legenda templului din Konark spune că regele Narasimha Deva I al dinastiei Ganga este cel care a început construirea acestui monument.

Timp de 12 ani, 1.200 de arhitecţi şi artizani şi-au investit talentul creativ şi energia pentru ridicarea templului. Dar monumentul nu era terminat şi regele se înfuriase. El a dat un ultimatum constructorilor care aveau astfel un termen fix pentru încheierea lucrărilor. Dar nu mai aveau soluţii.

În acest moment, fiul de 12 ani al arhitectului şef Bisu Maharana, pe nume Dharmapada, a sosit în vizită la tatăl lui. Văzând tristeţea părintelui său şi a celorlalţi arhitecţi, el a încercat să-i ajute aşezând cu propriile mâini ultima bucată de piatră în vârful templului uimindu-i pe toţi cu determinarea şi curajul său. Însă la scurt timp după această faptă curajoasă, corpul băiatului a fost găsit pe plaja de la poalele templului.

Astfel, legenda spune că Dharmapada şi-a sacrificat viaţa pentru a-i salva pe constructori.

Legendele mai pomenesc despre "piatra conducătoare" aflată în vârful templului, practic un magnet uriaş despre care se spunea că afecta sistemele de ghidare a vapoarelor care treceau prin golf, dar în acelaşi timp ţinea împreună multitudinea blocurilor de piatră din care este construit templul. Se povesteşte că navigatorii portughezi ar fi luat această piatră magică, fapt care a condus la distrugerea parţială a templului.


Uriaşul car al zeului Surya

Templul Soarelui are forma unui uriaş car al zeului Soare Surya, cu 12 perechi de roţi bogat ornamentate, tras de şapte cai. Maiestuos în concepţie, templul este unul dintre cele mai faimoase monumente ale Indiei prin dimensiuni, dar şi prin proporţiile bine determinate ale componentelor sale. Statuile, reprezentând animale, elemente naturale sau figuri umane, se îmbină armonios, impresionând şi astăzi mulţimea turiştilor sosiţi din toate colţurile Indiei, dar şi cei de pe alte meleaguri.


Acest monument aparţine şcolii Kalinga a templelor indiene, caracterizată prin cupole şi linii curbe. Sala principală are 68 de metri înălţime şi păstrează încă un mare număr de decoraţiuni uriaşe. Templul are mai multe cupole cu înălţimi cuprinse între 160 şi 261 de metri. Construcţia este aşezată pe direcţia est-vest şi este înconjurată de plantaţii de casuarina şi alte tipuri de arbori care cresc pe solul nisipos al golfului Bengal.
pag1

malta