Turişti mai puţini
Pe de altă parte, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) speră măcar într-o stagnare a numărului de turişti pe litoral. Purtătorul de cuvânt al asociaţiei, Traian Bădulescu, spune că ar fi de dorit ca prezenţa turiştilor români la mare să se menţină la nivelul lui 2008, când au fost pe litoral circa 1,3 milioane de turişti români şi 60.000 de turişti străini. "O creştere cu 10 la sută a turismului românesc în 2009 faţă de anul precedent este o ţintă ambiţioasă pe care nu ştim dacă o putem atinge, în condiţiile în care peste tot în lume turismul se prăbuşeşte"
Elena Udrea
ministrul turismului
Anul acesta, hotelierii de pe litoralul românesc au inclus în pachete noi servicii, printre care posbilitatea de a plăti cinci nopţi şi se oferă şapte, acces gratuit la piscină şi la şezlongurile de pe plajă, acces gratuit pentru copii la babyland, cazare gratuită pentru copii cu vârste până la 12 ani.
Ministerul Turismului a lansat, la începutul lunii iunie, o campanie de promovare a României şi speră prin aceasta ca turismului românesc să ânregistreze o creştere cu 10 la sută faţă de 2008.
Pe outgoing, scăderi se înregistrează pe Bulgaria, stagnări pe Grecia, Spania şi Tunisia şi creşteri uşoare pe Turcia, destinaţie ce continuă să se vândă bine şi anul acesta.

