Vacanţă cu 1 milion de dolari
Duminică, 20 Iulie 2008 18:24
Ce servicii aveţi incluse? Două bilete de avion la clasa I şi o rezervare în cel mai luxos apartament al Hotelului Palace Suite. Apartament care are 680 de metri pătraţi, trei dormitoare decorate cu aur, argint, marmură, unde aveţi plasmă, laptopuri şi majordom disponibil 24 de ore. “Este un palat într-un palat”, spun cu convingere reprezentanţii hotelului. Şi aveţi la dispoziţie şi un şofer care, la chemerea Dvs., va apărea la volanul unui Maybach. Sigur, pentru 1 milion de dolari nu e mult.
De aceea, aveţi un bilet cu all-inclusive, adică puteţi mînca şi bea oricât şi orice în cele 13 baruri şi restaurante din incinta hotelului. Fără îndoială, nu va trebui să vă chinuiţi să căutaţi un şezlong pentru plajă, că doar nu aveţi degeaba majordon. Tot în aceşti bani, aveţi şi trei excursii cu un jet privat. Veţi merge la Bahrai (unde veţi putea face scufundări pentru a găsi perle, iar trofeul obţinut astfel va fi transformat de bijutieri într-un cadou unic), în Iordania, pentru tratament cu namol la Marea Moarta, si în Iran, unde veţi fi ajutaţi să ţeseţi propriul covor persan.
Nu lipseşte nici un tur pe o insulă pustie, pescuit în largul marii şi seri romantice stropite cu şampanie. Domnii se pot relaxa jucând golf la ultraexclusivistul Abu Dhabi Golf Club, în timp ce doamnele îşi pot crea propria esenţă de parfum cu ajutorul experţilor de la Yas Perfumes. Nu mai spunem de tratamentele SPA de la hotel.
La plecare, veţi putea lua arme de la Holland & Holland Sporting Guns, fără să fiţi întrebat la vama de ce căraţi arme. Totul este dinainte aranjat. "Este vacanţa vacanţelor, merită fiecare cent", a declarat entuziast un purtător de cuvânt al hotelului.
Dacă tot ceea ce vi se oferă nu vă atrage, poate veţi fi convinşi să încercaţi această experienţa ştiind că aici au fost cazaţi Jennifer Lopez, Sir Elton John şi Justin Timberlake.
Experţii în turism spun că o asemenea ofertă poate atrage persoane care suferă de o forma grava de plictiseală provocată de faptul că au prea mulţi bani şi dispun de orice şi prin urmare sunt în cautarea unor noi modalităţi de a-şi etala luxul.

