Veneţia, între simplitate şi măreţie
Scris de Simona Neaţă Miercuri, 14 Octombrie 2009 12:13
La o cafea în Piazza San MarcoMergeţi să vedeţi Veneţia toamna, când răcoarea zilelor îţi înviorează pasul şi te atrage către terasele scăldate în lumina blândă a soarelui. În lunile de toamnă, oraşul este liniştit, liber de paşii grăbiţi ai turiştilor. Este şi timpul când apele cresc iar inundaţiile pot apărea timp de câteva zile. Însă veneţieni îşi iubesc oraşul. Casele sunt protejate împotriva apei, coridoare din podeţe de lemn apar în pieţe iar oamenii profită de ultimele luni cu soare.
Frumuseţea magică a oraşului ţi se dezvăluie fără oprelişti. Mulţimea zgomotoasă a turiştilor a dispărut, pieţele, muzeele şi bisericile sunt doar ale mele iar localnicii zâmbesc îngăduitori oricărei întrebări legate de personajele ce au creat faima Veneţiei.
Mă opresc iarăşi în Piazza San Marco. Aici, Florian Caffe este unul dintre punctele de reper pentru a savura o ceaşcă tradiţională de cafea. O urmă uşoară de ceaţă învăluie clădirile. Gondolieri te îndeamnă la o plimbare pe canale. O călătorie ce nu este ieftină. Pe Grand Canale însă poţi lua un traghetto pentru câţiva euro. Mai zăbovesc încă aici. Mă gândesc la cele 118 insuliţe şi 117 canale ce alcătuiesc oraşul. Imposibil să vizitezi totul. Norocul meu că din Piazza San Marco poţi pleca către oricare locaţie doreşti.
O plimbare pe canale
Văzând construcţiile măreţe învăluite de apă, mai că te întrebi cum de evită veneţieni distrugerea fundaţiilor. Apoi, îmi amintesc că, în oraş, clădirile sunt susţinute de piloni de lemn, ce, în absenţa oxigenului, capătă sub ape rezistenţa pietrei. Rezistă de secole iar odată cu avansul tehnologiei noi metode de conservare sunt puse în practică. Pornesc să vizitez muzeele. Oraşul este legat de circa 400 de poduri şi este cel mai mare centru urban fără maşini din Europa. Să nu auzi sunetul strident al roţilor sau claxonul automobilelor este o binefacere de care profiţi în mod gratuit.
Îmi cumpăr un permis de şapte zile "Venice Card" pentru circa 40 de euro. Astfel, pot călători nestingherită oriunde cu vaporetto. Sunt 25 de rute ce te poartă prin oraş şi astfel de permise te eliberează de stresul de a căuta ghişeele sau punctele de vânzare a biletelor. Primele opriri le fac la Palazzo Ducale şi la Palazzo Grassi. Nu am un traseu stabilit. Mă abat prin magazine, probez măşti, ascult de la vânzători povestea fiecărui model în parte. Sunt istorisiri pline de aventuri, tragedii şi poveşti romantice. Însă sunt în Veneţia iar poveştile de dragoste se nasc la orice pas, în leagănul domol al gondolei.
Trec pe sub Podul Rialto, admir clădirile cu ferestre cochete, micile terase de verdeaţă ce răsar suspendate între pereţii de piatră. Turiştii merg să vadă şi podul Ponte della Costituzione, Ponte delle Tette şi bineînţeles Puntea Suspinelor (Ponte dei Sospiri). Construit în 1600 pentru a uni camerele de interogare din Palatul Dogilor de închisoarea aflată doar la un canal distanţă, podul era ultimul martor al suspinelor condamnaţilor la moarte.
De pe Puntea Suspinelor ei puteau să vadă pentru ultima oară lumina soarelui şi priveliştea frumoasei insule San Giorgio. Astăzi, localnicii spun că de vei săruta pe cineva sub acest pod, în plin apus de soare, atunci când bat clopotele, dragostea aceasta te va însoţi toată viaţa. Şi chiar de nu va fi adevărat, vei rămâne totuşi cu amintirea unuia dintre cele mai romantice momente ale unei vacanţe.
Cumpărături şi suveniruri
Sutele de magazine ce vând măşti amintesc de o vreme când Veneţia era bântuită de boli cumplite dar şi plină de râsul mulţimii ce sărbătoarea viaţa şi libertatea frumoaselor curtezane.
Nu poţi pleca din Veneţia înainte de a cumpăra câteva lucruri care să îţi amintească de timpul petrecut aici. Primele pe listă au fost măştile de carnaval. Sunt în fiecare magazin, cu sutele iar preţul variază de la 10 euro la mii de euro. Depinde cât de nou este modelul, cât de mare este masca şi mai ales de unde o cumperi.
Prefer magazinele mai retrase, cele care nu au umflat preţurile pentru turiştii înfometaţi de suveniruri. Mai apoi, am colindat vitrinele pentru a mă hotărî la obiectele din sticlă de Murano. Sunt lucrate minunat şi se găsesc sub diferite forme, de la bijuterii şi ceasuri, la vaze şi obiecte de decor. Nu am uitat nici de magneţi de frigider, reprezentând gondole, bisericuţe şi cam tot ceea ce te uimeşte în acest oraş.
Căci acesta este sentimentul pe care îl ai colindând Veneţia: priveşti cu ochi uimiţi un oraş ce se ridică mândru peste ape.
